Tulceanul Mihai Ionaşcu, prim – vicepreşedintele Asociaţiei Profesionale a Auditorilor Interni

În perioada 5 – 7 noiembrie, la Buşteni a avut loc o reuniune a şefilor structurilor de audit intern din cadrul filialelor judeţene ale Asociaţiei Comunelor din România (ACoR). De comun acord, participanţii au convenit să constituie Asociaţia profesională a auditorilor interni, intenţia iniţială fiind aceea de a constitui doar un grup profesional.

Mihai Ionaşcu, şeful Biroului de audit intern din cadrul ACoR Tulcea, a fost ales prim – vicepreşedintele asociaţiei înfiinţate şi la recomandările preşedintelui naţional al ACoR, Emil Drăghici, care i-a sfătuit pe auditori să se asocieze într-o structură independentă aptă să încheie acorduri de colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice şi cu alte segmente ale administraţiei publice centrale. Documentele necesare au fost depuse la instanţă, s-au făcut demersuri la Registrul Comerţului, s-a depus denumirea: A.P.A.I. – Asociaţia Profesională a Auditorilor Interni, care va fi independentă de ACoR.

Cei aproape 60 de participanţi – dintre care 24 sunt şefii birourilor de audit intern (doar 24 de filiale judeţene au asemenea structuri de audit), iar restul sunt auditori interni – l-au ales ca preşedinte pe şeful auditului din filiala ACoR Dâmboviţa, iar vicepreşedinţi sunt şeful structurilor de audit din Iaşi, Maramureş şi Mehedinţi.

În vârstă de 46 de ani, economistul Mihai Ionaşcu este de peste şase ani auditor intern în cadrul biroului de audit al Filialei Judeţene Tulcea a ACoR.

Foto: În stânga, în prim – plan, Marioara Diaconescu, directorul general al Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern (U.C.A.A.P.I.), structură în Ministerul Finanţelor Publice; în partea dreaptă, tulcenii Mihai Ionaşcu şi Laura Hizanu.

APAI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s