Prezenţă numeroasă la întâlnirea de lucru organizată de RNDR

Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (RNDR) din cadrul Autorității de Management pentru PNDR 2014 – 2020 derulează o campanie de informare a beneficiarilor – fermieri, UAT-uri prin reprezentanții legali, asociații, GAL-uri – cu privire la posibilitățile de accesare a măsurilor din cadrul PNDR, cu scopul de a conștientiza actorii interesați de finanțări în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale să elaboreze și să depună proiecte în cadrul sesiunilor deschise în anul 2017.

Având în vedere fondurile alocate din cadrul PNDR 2014 – 2020 pentru Teritoriul ITI Delta Dunării și deschiderea sesiunilor dedicate acestei zone, RNDR a organizat la Tulcea – sala de conferințe a Consiliului Județean Tulcea, în data de 21 iunie 2017, cu începere la ora 9,30,în cadrul căreia experți ai AM PNDR și AFIR au făcut prezentări și au răspuns întrebărilor adresate de participanți.

Filiala Judeţeană Tulcea a Asociaţiei Comunelor din România a transmis invitaţia la eveniment tuturor unităţilor administrativ-teritoriale membre iar rezultatul a fost participarea în număr mare a primarilor tulceni.

19275118_1313830242068170_2055871459969304956_n19275328_1313830245401503_6627515996136600465_n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s