Primari tulceni premiați la Adunarea Generală ACoR

     În perioada 19-22 februarie, s-a desfășurat la București cea de a XX-a sesiune ordinară  a Adunării Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR).

La eveniment au participat , alături de 550 de reprezentanți ai unităților administrativ –teritoriale rurale , premierul Sorin Grindeanu, miniștri și parlamentari români.

Un moment important a fost prezentarea “Pactului național pentru autonomie locală”, document  care urmărește modificarea și completarea Legii administrației publice locale și a Legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

În prima parte a lunii ianuarie, Asociația Comunelor din România a transmis viceprim-ministrului Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, o amplă “Notă cu problemele a căror rezolvare, în regim de urgență , trebuie să stea în atenția Guvernului României”.

Cu ocazia sesiunii aniversare, au primit recunoașterea cuvenită 30 de primari de 7 stele, printre aceștia aflându-se și Ivan Ignat, primar al comunei Slava Cercheză din anul 1990.

De asemenea, în cadrul galei premiilor , au fost laureați alți doi edili tulceni : Georgeta Ciupitu, primarul comunei Chilia Veche, care a primit Ordinul, trofeul și diploma “Ivan Patzaichin” în semn de apreciere pentru cei care sprijină excelența în sport în lumea satelor , și Ștefan Ilie, primarul comunei Luncavița, care a primit trofeul și diploma “Zetea”, ]n semn de apreciere pentru instalarea de investitori și promovarea de produse tradiționale românești în mediul rural.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s