Întrunită în Adunare Generală în a doua parte a lunii februarie, Asociaţia Comunelor din România a propus actualului Guvern însuşirea unui „Pact naţional pentru autonomie locală”, plecând de la premisa că autoritățile administrației publice locale reprezintă unul dintre principalele fundamente ale oricărui regim democratic, pe de o parte, și că acestea au un rol activ și decisiv în dezvoltarea colectivităților locale, pe de altă parte, convinși că existența autorităților administrației publice locale împuternicite cu responsabilități efective permite o administrație, în același timp, eficientă și apropiată de cetățeni.
Pactul include mai multe obiective. Primul este modernizarea statului prin descentralizare, anume prin aducerea structurilor statului către colectivitatea locală, către cetăţean. Al doilea vizează consolidarea autonomiei locale în România, în sensul întăririi capacității administrative a autorităților administrației publice locale, pe de o parte, precum și a capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, pe de altă parte. Al treilea priveşte necesitatea elaborării Codului finanţelor publice locale, în vreme ce al patrulea propune recunoaşterea capacității depline a autorităților administrației publice locale de a-și exercita inițiativa în toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competențelor lor sau care nu sunt atribuite unei alte autorități. Al cincilea este consultarea autorităților administrației publice locale în cursul procesului de planificare și de luare a deciziilor pentru toate chestiunile care le privesc în mod direct, iar al şaselea reclamă modificarea şi completarea Legii administrației publice locale, precum și a Legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale.
„Inițiatorii Pactului vor desemna o comisie care să monitorizeze aplicarea acestuia și să prezinte anual în Parlament un raport privind gradul de realizare a celor șapte obiective sus-menționate, precum și măsurile care se impun pentru îndeplinirea integrală a acestora. Raportul va fi supus dezbaterii publice. Prezentul pact cuprinde reperele elaborării până la septembrie 2017 a tuturor proiectelor de acte normative vizate de îndeplinirea integrală a celor șapte obiective, cu transpunerea lor în reglementări cel mai târziu cu 1 ianuarie 2018”, se arată în final.
Structurat în acord cu principiile izvorâte din Carta europeană a autonomiei locale, documentul a fost însuşit şi de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, de reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare şi ai structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale: Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţia Municipiilor din România şi Asociaţia Oraşelor din România. Delegația tulceană (foto), formată din primarii a 16 comune, a fost condusă de edilul – şef al comunei Luncaviţa, Ştefan Ilie, preşedintele Filialei Tulcea a Asociaţiei Comunelor din România.